Castelul din nori s-a sfărâmat. Millennium 3 - Stieg Larsson

Castelul din nori s-a sfărâmat. Millennium 3

By Stieg Larsson

  • Release Date: 2016-06-14
  • Genre: Mysteries & Thrillers

Description

„Corupție, trafic de influență, prostituție: intrați în lumea lui Stieg Larsson și veți deveni captivi.“ – Le Nouvel Observateur

Ignorați această prezentare dacă vreți să descoperiți voi înșivă al treilea volum al trilogiei Millennium! S-a împlinit ceea ce sperați la sfârșitul celui de-al doilea volum: Lisbeth Salander nu a murit. Dar nu vă bucurați întru totul: rănită mortal, ea rămâne prizonieră câteva săptămâni bune în spital, neputând nici să se miște, nici să acționeze cumva. Este încolțită din toate părțile, acuzații grave apasă asupra ei. Mai este o problemă: tatăl ei, fostul spion Zalachenko, pe care ea are toate motivele să-l urască de moarte și pe care l-a rănit cu o lovitură de secure în cap, se află la același spital, în camera vecină.

Misterioasa Secție ilegală care s-a constituit cu ani în urmă în sânul serviciilor secrete își continuă activitățile subterane. Ca să poată rămâne în umbră, oamenii Secției au tot interesul să-i elimine pe cei care le-au ghicit existența.

De partea binelui, putem conta pe Mikael Blomkvist care, pe de-o parte ține foarte mult la Lisbeth, deși nu are voie să o vadă în starea în care ea se află, pe de altă parte, încearcă să aducă la lumină o conspirație și un secret de stat care, odată revelate, ar dovedi nevinovăția acesteia. Întrebarea este: mai poate Mikael conta pe prietena lui, Erika Berger, acum când aceasta devine redactor-șef al unei publicații concurente?

Lisbeth Salander – o tânără hackeriță genială, dar și puțin stranie – și Mikael Blomkvist – jurnalist seducător care reușește să scoată întotdeauna la iveală subiecte încinse (un fel de alter ego al autorului) – sunt personajele principale ale trilogiei Millennium. În primul volum, Bărbați care urăsc femeile, cei doi rezolvă un caz misterios: Harriet Vanger, moștenitoarea uneia dintre cele mai bogate familii din Suedia, a dispărut cu 40 de ani în urmă. Un scenariu fascinant care combină misterul unei crime, saga unei familii, o poveste de dragoste și o intrigă financiară. Volumul 2, Fata care s-a jucat cu focul, se centrează pe Lisbeth Salander care devine brusc ținta unei conspirații, la baza căreia se află o facțiune ultramisterioasă a serviciilor secrete suedeze. Salander este vânată de poliție, Blomkvist aduce la lumină o afacere murdară în care, în spatele comerțului cu prostituate, se ascunde de fapt un secret de stat. Lisbeth Salander este împușcată în cap, umăr și picior.

Comments